Oamenii sunt de multe feluri răi, sau aparent reci, distanţi. Întradevăr ei de fapt nu se nasc răi ci devin răi în urma unor experienţe de viaţă trăite.
Din fericire nu toţi aleg calea ranchiunii, urii sau a egoismului şi nu aleg sloganul” dacă mie nu mi-e bine nici altuia să nu-i fie”. Sunt doar persoane aparent mai reci, distanţi construind un zid cu care se simt mai protejaţi ne lăsând prea uşor pe cineva să se apropie de frică să nu fie din nou dezamăgiţi şi pentru că simt că nu ar suporta o nouă dezamăgire.
Cei răi au o tactică nebănuit de bine pusă la punct. Se apropie atât de tare de persoana căruia îi poartă ură încât să-i afle vulnerabilităţile, punctul slab, mai apoi ca un prădător cu un plan bine pus la punct începe şi pune în aplicaţie planul său diabolic distrugând încet şi sigur cu o luptă psihologică. Aceşti oameni numai atunci se simt cineva şi fericiţi dacă pot face rău. Altfel sunt nişte persoane fără bucuria dragostei, a înţelegerii, respectului reciproc într-un cuvânt persoane fără ”coloană vertebrală”.
Din păcate în ziua de astăzi mulţi îş-i găsesc bucuria prin faptul că nu numai lui să îi mergă rău ci si altuia să îi facă să le meargă şi mai rău, iar el se consolează cu acest lucru. Aceste persoane nu suportă ca alţii să fie fericiţi, că se înţeleg şi prin fel şi chip bagă ”beţe în roate”. Din fericire dacă ai un pic de habar de psihologie îi demaşti uşor. Ce trebuie să faci, este să nu le dai satisfacţia să distrugă ce ai construit şi consolidat din greu. Luptă pentru tot ceea ce ai realizat atît în familie, relaţie, căsnicie cât şi în carieră. Nepăsarea este cea mai cruntă armă faţă de aceste persoane. Dacă ai răbdare ei singuri îş-i dau arama pe faţă ne dându-le satisfacţia de aş-i atinge scopul mârşav de distrugere a tot ce este bun şi frumos.
Este vorba aşadar de o manipulare perversă a diverselor atitudini în relaţia interumană, de o varietate de procedee şi metode de destabilizare a celorlalţi, aparţinând mediului de proximitate.
Aşa că de noi depinde dacă le dăm acea satisfacţie de a asculta de ei, şi de a ne lăsa distruşi, de a le da şansa să nimicească tot ce avem mai bun şi mai frumos, sau să ascultăm de vocea noastră interioară care ne spune că nu procedăm corect.
Lăsăm această alegere pe seama voastră fiecare decide cum crede de cuviinţă că este corect!
