Copii realizează doar mai târziu grija ce le-o purtăm

De multe ori stăteam și mă gândeam de ce părinții mei de multe ori insistau mai mult pe anumite lucruri, povețe care mi se păreau uneori deja sâcâitoare și pe care le știam pe de rost, iar eu în continuare mi le spuneau de fiecare dată:- să mă îmbrac gros, să am grijă de mine, să nu vorbesc cu străinii, să circul în zone unde este mai multă lume, să am grijă în ce cerc de prieteni intru și cu cine mă împrietenesc, să învăț, să fiu cuminte…

Îmi amintesc că urma să merg la școală în alt județ de unde urma să vin doar odată pe săptămână acasă, iar restul timpului locuiam în internatul școlii. Pentru mine era un prilej de bucurie în acea vreme să fiu independentă, să nu mi se spună mereu ce să fac, să fiu stăpâna mea și să mă simt matură. Mă simțeam mare și deveneam mai responsabilă.

Era pentru prima dată când călătoream singură și eram ușor speriată totuși de acel necunoscut. Urma să fiu înconjurată de oameni și lucruri noi, dar și de situații în care trebuia să mă descurc singură. Pe acea vreme nu exista telefon mobil, să îi pot suna pe ai mei să le spun că am ajuns cu bine, sau dacă cumva am rătăcit drumul încotro să o iau.

Am întrebat pe localnicii din acel oraș care urma să-mi fie gazdă pe o perioadă mai lungă de vreme, unde se afla acel internat, de care teoretic știam ceva dar practic aflându-mă în forfota acelui oraș am devenit dezorientată. Nu mai știam încotro să o pornesc. Internatul unde urma să mă cazez era destul de departe de școală, în celălalt capăt de oraș, dar într-un final am ajuns la destinație.

Abia acum realizez când și eu la rândul meu ajungând să fiu părinte iar copilul nostru urmează facultatea în alt oraș, ce griji și-au făcut pentru noi părinții, la fel cum ne facem și noi, chiar dacă acum există telefoane mobile, tot ai inima de multe ori ca un sâmbure, gândindu-te că oare îi este bine, ce cerc de prieteni are, dacă a mâncat, dacă îi este frig și dacă îi este bine?! Pentru că sunt multe lucruri pe care nici noi nu le-am legat de nasul părinților, eu gândesc că și el face la fel cum procedam și noi la vremea noastră.

Parcă era aievea când se trimitea rezultatele la primul semestru de an acasă la părinți. Îmi amintesc că mama m-a primit cu un zâmbet cu subânțeles când am ajuns acasă și-mi spunea că este mândră de mine pentru rezultatele la învățătură. Bineînțeles că eu atunci am aflat că situația la învățătură se trimitea acasă la părinți să vadă și ei notele obținute.

Erau dăți mai ales înainte de teze că nu mergeam acasă pentru că aveam mult de învățat iar mama mi-a scris o scrisoare pe care nu am s-o uit niciodată. Ea a crezut că nu vreau să merg acasă și că îm-i fac de cap. Ea avea un mod de a te face să te simți vinovată fără să te ocărească. Am zâmbit când am citit rândurile ei, dar după ce i-am explicat motivul pentru care nu am venit în acea săptămână m-a iertat, mai ales după ce a aflat și notele obținute.

La fel ajungem și noi să ne doară dacă copii noștri nu ne relatează anumite lucruri, iar noi ne gândim la fel, din prea multă grijă și dragoste.

Se întâmplă să nu răspundă la telefon și atunci îți faci griji, dacă este bine. Fără să-ți dai seama începi să aberezi că ce-i pasă lor de tine, la fel cum făceau părinții noștri la acea vreme.

Fiecare etapă a vieții are frumusețile ei, sacrificiile, greutățile și bucuriile. La fel și ei, ca și noi, vor ajunge să înțeleagă aceste lucruri, pe când vor avea și ei copii la rândul lor și îș-i vor face griji la fel ca și noi pentru ei.

Numai că noi ca părinți ne speriem de cele mai multe ori din prea multă grijă pentru ei uitând de faptul că nu mai sunt niște copii și că și ei la rândul lor s-au maturizat, au devenit independenți și chiar adulți.

Totuși pentru noi vor rămâne niște copii în inimile noastre, iar grija ce le-o purtăm nu se va schimba nici peste timp, la fel cum am fost și vom fi la rândul nostru. Iar acest lucru îl vor realiza și ei în momentul în care vor trăi și ei aceste simțiri la rândul lor.

Doar atunci ne vor da dreptate și vor spune:- De aceea au procedat așa cu mine, abia acum realizez de fapt gesturile lor și vorba lor!