duminică, 2 februarie 2020

Credința este esențială!


Nu demult am vizionat un filmuleț în care o persoană mărturisea experiența ei trăită după ce a intrat în moarte clinică.
Am mai citit asemenea mărturii și experiențe trăite și de alții când erau în moarte clinică.
Important și ce am reținut din aceste mărturii și fiind amintite de toți este faptul că toți zic că au iesit din corpul lor pământesc, ca un spirit, din tunelul luminos, iar cei care au avut norocul să ajungă pentru puțin timp în rai îl descriu pe Dumnezeu cu o înfățișare asemeni nouă doar sclipitoare aurie și foarte înaltă, cu o voce blândă alături de el având îngeri.
Retrăirea momentelor și a faptelor rele și bune din viață.
Un lucru este cert există Dumnezeu indiferent cum îl numim noi sau alte popoare, există viață după moarte, există spirit.
Fiecare dintre noi primim mai multe daruri de la Dumnezeu cum ar fi: dragoste, bunătate, frumusețe, harul spre artă, afaceri, cultură etc. Fiecare dintre noi suntem unici prin felul nostru de a fi.
Fiecare om are rolul și importanța lui în societatea civilă și fiecare faptă a sa are repercursiuni asupra societății noastre ca și un șir de domino fără sfârșit.
De aceea este foarte important cum ne comportăm și ceea ce facem.
El ne-a dat puterea de a distinge binele de rău și puterea de a alege, a alege credința în Dumnezeu sau de a fi necredincios.
Noi oamenii ne îngreunăm și ne complicăm sau ne ușurăm traiul de zi cu zi.
Noi promulgăm legi și aici ne referim la cei ce ne conduc țara, dăm ordine, ne modernizăm, evoluăm prin tehnologie.
Pentru o lume și o viață mai bună pe pământ, noi suntem răspunzători direcți la tot ceea ce facem.
Chiar și un simplu cetățean exercitând dreptul lui de a vota sau de a nu vota are repercursiune pe întreaga țară, pentru că un singur vot poate să fie decisiv uneori.
Prin faptul că ajuți un sărac, sau pe oricine care are nevoie de ajutor, este și acest gest o influență asupra aproapelui tău.
De multe ori știți că trebuie implicare în a face bine, pentru a face rău ajunge nepăsarea și indiferența.
Niciodată nu faceți bine cuiva doar așteptând să vi se întoarcă binele, pentru că veți fi ajutați în altă parte de altcineva când veți avea nevoie.
Faceți bine pentru că așa gândiți să faceți bine și pentru că așa simțiți că trebuie făcut.
Acest gest se va întoarce înzecit la voi.
Este foarte important să ținem unii la alții și să nu fim indiferenți la tot ce ni-se întâmplă.
Numai împreună și prin schimbarea comportamentului și al mentalității vom crea o lume mai bună, mai sănătoasă.
Majoritatea dintre noi uităm cu desăvârșire de Dumnezeu când ne este bine, uităm să spunem măcar un Tatăl nostru pe zi, suntem invidioși, răutăcioși și narcisiști.
Dumnezeu este prezent pretutindeni și te ajută sau îți trimite ajutor indirect prin altcineva trebuie doar să îi ceri și să ai credință.
El nu îți va întoarce spatele nici în cele mai grele vremuri, îți va da putere să treci cu bine prin cele mai grele încercări și lovituri ale vieții.
Îndrăznește să crezi, să fi mai bun pentru a emana și trimite mai departe o rezonanță pozitivă asupra oamenilor.
Astfel lumea va deveni o lume mai bună!


Niciun comentariu: